Să întoarcem spatele Vestului? Doamne ferește!

Și dacă privim lucrurile care ni se întâmplă prin acest interes de reciprocitate, să ne amintim că acum vreo două decenii, oameni de afaceri îmbogățiți peste noapte prin mânării de tot felul de destructurare a proprietății comune, se împotriveau intrării noastre în UE. „S-o lăsăm pentru mai târziu”, încercau să pună zăbală trăpașilor – ziarele independente a anilor nouăzeci – care voiau să ajungă la potoul aderării în UE. Vă mai amintiți, domniile voastre, îndemnul la îmbogățire cu orice preț al feseniștilor? „Dacă nu noi, cine? Dacă nu acum, când?” (Pe unii dintre ei avea să-i ajungă Justiția reinventată după aderare!)

Atunci, în toiul jafului, a început migrația românilor în Occident. Și când ea a atins masa critică, s-a auzit, ca un cor antic, dar de fapt o voce gândită de pe vremea bonjuriștilor, care acum avea să prindă glas: „Vrem o țară ca afară!” Adică rimată cu valorile societăților fondatoare ale Uniunii Europene.

Jaful economiei însă, necenzurat de justiția aflată sub papucul puterii neocomuniste, a impus prudența decidenților europeni. Elitele politice, lăcomia lor, descurajau admiterea necondiționată, așa cum se întâmplase cu membrele „Clubului de la Vișegrad” – și se întâmplă încă, cu alte state. Era nevoie de o garanție: raportul anual al Comisiei Europene asupra Justiției. Fapt înțeles și admis de prim ministrul de atunci, Adrian Năstase.

Repetiția anuală a controlului ar fi trebuit de mult să jignească politica și politicienii noștri. Nici pomeneală! Dimpotrivă! Autoritățile responsabile de mersul cinstei publice la noi aveau să transfere reproșurile asupra cetățenilor, a poporului român. Și în numele lor, să se supere ca văcarul pe sat, cum că UE ne descriminează și vrea de la noi ceea ce trece cu vederea altora. Uneori, în unele situații similare petrecute chiar în țări cu o democrație consolidată, e chiar așa. Numai că – în viață, nu doar în povești – întoarcerea la păcatele trecute trezește aprehensiuni sau neliniști justificate și altora. Autorităților UE.

…Cam așa s-a înfățișat cearta din Parlamentul European de azi dimineață. Am auzit o tânără ziaristă catalogând-o ca haotică. Democratică aș zice. Dar fără vreun rezultat?

Chiar dacă fiecare a vorbit pe limba sa, n-a fost un turn Babel, În ce ne privește pe noi, românii, dacă am rămâne în minte doar cu defensiva doamnei Dăncilă, rezultatul ar fi un meci nul; fiecare a marcat goluri și – în egală măsură – a ratat ocazia de a tăcea. Un interviu luat însă ministrului Tudorel Toader de reporterița mai sus amintită, cea cu haosul, de la o altă televiziune decât cea unde-i scutit de întrebări stânjenitoare, ni l-a arătat pe dl ministru Toader disponibil spre dialog cu forurile europene, admițând că ar avea „câteva soluții” pentru a îndrepta și astfel, a împrăștia aprehensiunile liderilor UE..

Așa să fie. Oricum, deloc defensivă. În flagrantă deosebire de atitudinea de demnitate oțetită a primului-ministru. E chiar încurajatoare pentru îmbunătățirea raporturilor, până la a deveni familiale. Domnul Profesor are înțelepciunea de a nu da peste mâna generoasă prin care trec spre visteria noastră zecile de miliarde de euro, de care avem atâta nevoie pentru modernizarea României. În toată istoria noastră, nici o alianță nu ne-a dat ceva, doar ne-a luat. De aceea, revenirea puterii de la București la raporturile firești cu Bruxelles-ul, mai ales în aceste momente când UE traversează momente critice, nu va trece neobservată, fiind benefică pentru toată lumea. Mai puțin acolo, pentru care asudă unii să ne încurce mințile. Ca să întoarcem spatele Vestului în favoarea Estului. Doamne ferește!